Osteomielita/Osteita Cronică Nebacteriană (sau OCNB) 

Osteomielita cronică recurentă multifocală (OCRM) este cea mai severă formă a osteomielitei cronice nebacteriene (neinfecţioase) (OCNB). La copii și adolescenți, leziunile inflamatorii afectează predominant metafizele oaselor lungi. Cu toate acestea, leziunile pot apare la orice nivel al scheletului. În plus, alte organe, cum ar fi pielea, ochii, tractul gastro-intestinal și articulațiile pot fi, de asemenea, afectate.

Frecvența acestei boli nu a fost studiată în detaliu. Pe baza datelor din registrele naționale europene frecvența OCNB este estimată la 1-5 cazuri la 10.000 persoane. Nu există nicio predominanță de sex.

Cauzele sunt necunoscute. Se presupune că această boală este legată de o tulburare a sistemului imunitar înnăscut. Bolile rare ale metabolismului osos pot mima OCNB. Dintre acestea, menţionăm hipofosfatazia, sindromul Camurati-Engelman sau hiperostoza-pahidermoperiostoza benignă și histiocitoza.

Acest fapt nu a fost dovedit, dar există ipoteza transmiterii ereditare. De fapt, doar un procent mic dintre cazuri prezintă agregare familială a bolii.

Cauzele sunt necunoscute până în prezent. Nu sunt cunoscute măsuri preventive.

Nu. Studii recente nu au descoperit niciun agent infecţios (cum ar fi bacteriile) implicat în această boală.

Pacienţii se plâng, de obicei, de durere osoasă sau articulară; de aceea se impune diagnosticul diferenţial cu artrita idiopatică juvenilă și osteomielita bacteriană. Examenul clinic poate detecta, artrita la o proporție semnificativă a pacienților. Tumefierea locală şi sensibilitatea osoasă sunt frecvente; şchiopătarea sau pierderea mobilităţii pot fi de asemenea prezente. Boala poate avea o evoluţie cronică sau recurentă.

Boala nu se manifestă la fel la toţi copiii. Mai mult, tipul afectării osoase, durata şi severitatea simptomelor variază de la un pacient la altul, şi chiar la acelaşi copil, dacă boala are un model evolutiv recurent.

În general, OCNB la copii seamănă cu cea observată la adulți. Cu toate acestea unele caracteristici ale bolii, cum ar fi implicarea pielii (psoriazis, acnee pustuloasă) sunt mai frecvente în cazul adulților. La aceștia, boala a fost numită sindromul SAPHO (sinovită, acnee, pustuloasă, hiperostoză și osteită). OCNB este considerată varianta la copil sau adolescent a sindromului SAPHO.

OCNB/OCRM reprezintă un diagnostic de excludere. Parametrii de laborator nu sunt nici sugestivi, nici predictivi pentru OCNB/OCRM. Adesea, radiografiile leziunilor osoase precoce din OCNB nu evidenţiază modificări caracteristice, deși ulterior în evoluția bolii pot apare modificări osteoplastice şi sclerotice ale oaselor lungi ale membrelor şi ale claviculei, modificări ce pot fi considerate sugestive pentru OCNB.. Compresiunea vertebrală este, de asemenea, un semn radiografic destul de tardiv al bolii, dar şi în cazul acesteia trebuie luat în considerare diagnosticul diferenţial cu boli maligne sau osteoporoză. Prin urmare, diagnosticul OCNB trebuie să se bazeze atât pe tabloul clinic, cât şi pe investigaţiile imagistice.
Examenul RMN (cu substanță de contrast) oferă perspective noi în activitatea inflamatorie a leziunilor. Scintigrafia osoasă cu Techneţiu este de asemenea utilă în stabilirea diagnosticului inițial, putând evidenţia leziuni asimptomatice de OCNB. Cu toate acestea, RMN-ul întregului corp pare a fi mai sensibil în caracterizarea leziunilor.
La un număr considerabil de pacienţi, investigaţiile imagistice nu pot exclude o boală malignă şi trebuie efectuată o biopsie, mai ales că este adesea dificilă o distincție certă între leziunile osoase maligne și leziunile asociate cu OCNB. La alegerea locului pentru biopsie, trebuie luate în calcul considerente funcţionale şi estetice. Biopsiile trebuie efectuate numai în scop diagnostic şi medicul nu trebuie să încerce excizia întregii leziuni; aceasta ar putea cauza cicatrici şi disfuncţionalităţi inutile. Necesitatea biopsiei diagnostice a fost în mod repetat pusă sub semnul întrebării în gestionarea OCNB. Diagnosticul de OCNB este probabil dacă leziunile osoase sunt prezente de cel puţin 6 luni iar pacientul asociază şi leziunile cutanate tipice. În acest caz, biopsia nu este neapărat necesară; totuși, o urmărire clinică pe termen scurt, în paralel cu repetarea investigaţiilor imagistice este obligatorie. Leziunile unifocale cu aspect de osteoliză (distrucţie osoasă) izolată şi cu afectarea ţesuturilor învecinate trebuie biopsiate pentru a exclude o boală malignă.

Datele pe termen lung privind tratamentul predominant cu medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene (AINS, cum ar fi ibuprofen, naproxen, indometacin) arată că -sub tratament continuu- până la 70% dintre pacienți pot înregistra remisii lungi, uneori timp de câțiva ani. Cu toate acestea, un număr semnificativ de pacienți necesită medicație mai agresivă, inclusiv steroizi, sulfasalazină și inhibitori de TNF-alfa. Recent, rezultate pozitive au fost raportate în cazul utilizării de bisfosfonaţi. De asemenea, au fost raportate şi evoluţii cronice, refractare la tratament.

Nu este uşor pentru părinţi să accepte că fiul/fiica lor trebuie să ia medicamente pentru mult timp. De obicei, părinţii sunt îngrijoraţi în legătură cu potenţialele efecte secundare ale medicamentelor analgezice şi anti-inflamatoare. La copii, AINS sunt, în general, considerate medicamente sigure, cu efecte secundare limitate, cum ar fi durerile de stomac. Pentru mai multe informații, consultați capitolul despre terapia medicamentoasă.

Durata tratamentului depinde de prezența locală a leziunilor, numărul și gravitatea acestora. De obicei, tratamentul este necesar pentru o durată de luni sau ani.

Fizioterapia poate fi utilă în cazul prezenţei artritei. Totuși, nu există date privind utilizarea terapiei complementare în astfel de boli.

Copiii aflaţi sub tratament trebuie să facă analize de sânge şi de urină cel puţin de două ori pe an.

La majoritatea pacienților, durata bolii este de câțiva ani, deși în unele cazuri, boala durează toată viața.

În cazul în care boala este tratată în mod corespunzător, ea poate avea un prognostic bun.

Adesea, copilul suferă de dureri articulare şi osoase cu câteva luni înainte ca boala să fie diagnosticată. De obicei, se recomandă internarea în spital pentru a stabili diagnosticul. Sunt recomandate vizitele regulate în ambulatoriu pentru controale regulate după stabilirea diagnosticului.

Ar putea apărea anumite limitări ale activităţilor sportive, în special după biopsie sau dacă există artrită. În afara acestor situaţii, la majoritatea pacienţilor nu se impune limitarea activităţii fizice.

Nu există o dietă specifică.

Nu.

Copilul poate fi vaccinat, cu excepția vaccinurilor vii atunci când copilul face tratament cu corticosteroizi, metotrexat sau inhibitori de TNF-α.

Pacienții cu OCNB nu au probleme de fertilitate. În cazul afectării oaselor bazinului, poate apărea disconfort în timpul actului sexual. Necesitatea terapiei medicamentoase trebuie să fie reevaluată înainte de a programa o sarcină sau în timpul acesteia.